Schimbări importante pentru şoferi: Trei măsuri noi în Strategia pentru Siguranța Rutieră

Reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară şi Registrului Auto Român au în plan implementarea a trei proiecte importante cu impact asupra tuturor autovehiculelor din România. Cel mai important proiect se referă la efectuarea inspecţiilor tehnice de siguranţă pentru vehiculele cu avarii ale sistemelor de siguranţă rutieră (semnalizare, frâne, direcţie).

În Strategia pentru Siguranța Rutieră, precum și în Planul de implementare a acesteia, adoptate prin Hotărârea de Guvern nr. 755/2016, este prevăzută creșterea siguranței rutiere prin îmbunătățirea stării tehnice a parcului auto, iar una dintre măsuri presupune introducerea inspecției tehnice de siguranță pentru repunerea în circulație a vehiculelor implicate în accidente rutiere majore.

Această măsură presupune ca unui autovehicul ale cărui sisteme de securitate rutieră sunt grav avariate în urma unui accident, să i se suspende inspecția tehnică periodică (ITP), urmând ca după efectuarea reparației să i se efectueze o verificare a conformității stării tehnice. Dacă în urma acestei verificări, autovehiculul îndeplinește cerințele funcționale și dimensionale, inspecția tehnică periodică (ITP) reintră în valabilitate. Această verificare va fi obligatorie doar pentru autovehiculele care au anumite tipuri de avarii ce pot pune în pericol siguranța rutieră. Măsura va avea consecințe asupra tuturor autovehiculelor, în total 7,6 milioane la nivelul întregii țări.

Al doilea proiect se referă la constituirea corpului constatatorilor de daună independenți. Acest proiect vine în completarea Normei RCA și va presupune liberalizarea acestei meserii, asigurându-se condițiile de independență, pregătire profesională și răspundere a viitorilor constatatori de daună. În următoarele luni va începe dezbaterea pe acest subiect urmând ca, în trimestrul trei, al acestui an, proiectul să devină funcțional.

„Șoferii din România, consumatori de produse de asigurări, trebuie sprijiniți, informați și protejați de către ASF și RAR. Implementarea acestor proiecte ambițioase devine, din acest moment, prioritatea numărul unu atât pentru sectorul de protecție a consumatorilor din ASF, cât și pentru Registrul Auto Român. Vom prezenta, periodic, buletine informative cu privire la stadiul de implementare a acestor proiecte. Avem încredere că împreună vom însănătoși cele două piețe conexe care trebuie să se adapteze nevoilor consumatorilor”, a declarat Ovidiu Wlassopol, prim-vicepreședinte ASF.

Ultimul proiect, dar nu cel din urmă, se referă la un serviciu care va fi pus la dispoziție de către Registrul Auto Român, cu sprijinul ASF, pentru o informare rapidă, corectă și transparentă a cumpărătorilor de autovehicule la mâna a doua. Practic, printr-un sms transmis către Registrul Auto Român, cumpărătorii pot afla date despre istoricul de kilometri ai unui autovehicul, eventualele deficiențe avute în timp, precum și informații generale despre daunele înregistrate de către acel autovehicul.

Măsura este considerată una oportună în condiţiile în care piața auto second hand din România a fost, în ultimii ani, subiectul unor dezbateri aprinse cu privire la falsificarea sau ascunderea unor informații relevante asupra uzurii sau stării tehnice a unui autovehicul.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here