Nicolae Truță și-a adunat, din nou, prietenii, de data aceasta la o „Inscripție pe coajă de mesteacăn”/FOTO+VIDEO

Un nou volum semnat de Nicolae Truță care a văzut lumina tiparului prin grija asociației culturale care poartă numele artistului și de care se ocupă soția sa, Elena Truță, a fost lansată, vineri, în sala de festivități a Muzeului Județean Olt, plină de prieteni și de oameni care l-au cunoscut pe regretatul maestru, de la a cărui trecere în neființă s-a scurs aproape opt ani.

Gazda evenimentului a fost Denissa Guțică, muzeograf, care a început să genereze, prin rememorarea artistului omagiat, șirul emoțiillor care s-au transmis fiecărui participant. I-a urmat scriitorul C. Voinescu, cel care s-a îngrijit de noua ediție și care a dat citire unei scurte prezentări a cărții. Au urmat apoi rememorări despre Nicolae Truță, întâmplări și vorbe frumoase despre calitățile umane și artistice ale acestuia rostite, sau citite, de scriitorii Doru Firescu, Gheorghe Nicolăescu, Silviu Viorel Păcală, Gheorghe Atanasescu, Gheorghe Geantă, Ioan Smedescu, Margareta Saimac.

Profesori care l-au cunoscut pe marele artist, oameni care au copilărit cu el sau artiști care i-au fost elevi au vorbit, și ei, despre Nicolae Truță, precum Ioan Ciugulea sau mai tânărul Andrei Tudoran, au ținut și ei să își amintească, public, despre autorul „Inscripției pe coajă de mesteacăn”.

Interpreta de muzică populară Floarea Calotă

Prezentă la eveniment a fost și marea interpretă de muzică populară Floarea Calotă, prietenă apropiată a familiei Truță, care, stăpânindu-și cu greu lacrimile, a retrăit momente și a vorbit despre rarele calități ale lui Nicolae Truță, spunând, printre altele, că Slatina îi rămâne veșnic îndatorată.

Scriitorul C. Voinescu

Volumul lansat a apărut la editura Hoffman și cuprinde însemnări, pagini de jurnal, cu reflecții, opinii și referințe la operele unor mari artiști plastici precum Corneliu Baba, Ion Popescu Negreni, Ștefan Luchian sau Constantin Brâncuși, dar și fragmente dintr-un jurnal de atelier.

Scriitorul și artistul plastic Gheorghe Atanasescu

Printre participanții la lansarea cărții s-au mai numărat scriitorii George Nina Elian, Nicolae Zărnescu, artiștii plastici Cristina Botez, Cătălin Podoleanu, Virgiliu Dan Dimulescu, Iulian Stancu, buni prieteni ai marelui dispărut, precum Ion Labă, fostul primar al Slatinei Gheorghe Păunescu sau omul de afaceri Constantin Bădiță, artistul fotograf Valeru Ciurea și jurnalistul Valentin Ciurea, prin grija căruia o parte din confesiunile maestrului Nicolae Truță au fost publicate, în perioada 1 decembrie 1995 – 6 februarie 1996, sub titlul „Portret în peniță”, în cotidianul local Gazeta Oltului.

În plan îndepărat, scriitorul Doru Firescu

Tuturor acestora, precum și celor care sprijină Asociația Culturală „Nicolae Truță”, soția maestrului, Elena Truță, le-a mulțumit pentru că îi păstrează trează memoria marelui artistului.

Ioan Ciugulea

Materiale video:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here