TMK Artrom SA Slatina a lansat o nouă investiție/Paul Stănescu și ambasadorul Rusiei, prezenți la eveniment

Compania TMK Artrom SA Slatina, producător recunoscut pe piața țevilor cu aplicații industriale din Europa, a lansat în producție, vineri, un complex de tratamente termice pentru țevi din oțel, eveniment la care au participat  reprezentanți ai Guvernului României și ai Parlamentului, reprezentanți ai autorităților locale și centrale, parteneri comerciali, clienții și furnizori ai companiei, dar și conducerea PAO TMK. Printre invitații de onoare s-au numărat vicepremierul Paul Stănescu și ambasadotul Federației Ruse la București, Valery Kuzmin. Nu a lipsit Dmitri Pumpianski, președintele grupului TMK.

Evenimentul a fost deschis de directorul general al TMK Artrom Slatina, Adrian Popescu, care le-a mulțumit oaspeților pentru prezență și care a făcut, apoi, un un scurt istoric al companiei, pornind de la privatizarea acesteia, trecând în revistă țintele propuse și succesele obținute pe piața de țevi.

„Vă mulțumesc în numele tuturor colegilor mei pentru deosebita onoare pe care ne-o faceți astăzi participând alături de noi la acest eveniment important din viața noastră!

Așa cum este tradiția noastră și așa cum v-am obișnuit de fiecare dată după fiecare obiectiv de investiții finalizat, suntem extrem de bucuroși să sărbătorim acest moment alături de partenerii noștri de afaceri, de înalții reprezentanți ai Parlamentului și Guvernului României, ai Ambasadei Federației Ruse la București, ai autorităților locale și centrale, ai colegilor și prietenilor noștri din celelalte companii din Grupul TMK, din Federația Rusă, Italia, Germania și Statele Unite și ai reprezentanților partenerilor de dialog social, organizațiile sindicale din uzinele noastre de la Slatina și Reșița.

Adrian Popescu

În primii ani după privatizarea uzinei și intrarea ei în familia TMK am avut ca țintă să consolidăm și să creștem capacitățile de laminare, să creștem volumele de vânzări, să asigurăm integrarea TMK-Artrom pe plan local cu un flux complet de producție a oțelului și, mai ales, ridicând nivelul calitativ al prezenței noastre pe piață prin produse cu un înalt standard de calitate și prin servicii ante- și post-vânzare personalizate necesităților reale ale fiecărui client.

Apoi am înțeles că drumul nostru trebuie să cunoască cotitură, o schimbare radicală, dacă vrem să supraviețuim într-o piață cu concurență acerbă și cu supracapacități semnificative.

Cum ținta noastră au fost și rămân piețele cu nivel ridicat de tehnicitate – și am numit aici Europa și America – la un moment dat a devenit clar că singura noastră șansă de a performa în viitor e să creștem semnificativ ponderea produselor premium în portofoliul nostru.

De aceea, cu ceva ani în urmă am definit și propus acționarilor companiei o schimbare radicală în strategia de dezvoltare a TMK-Artrom până în 2020.

Marius iancu, Virgil Delureanu și Florin Iordache

La acel moment, probabil, puțini credeau că angajamentul și visurile noastre de a transforma această uzină dintr-un producător de țevi preponderent standard într-un producător preponderent de produse premium vor deveni prea curând realitate. Chiar și noi, cei din interiorul companiei, am avut ezitări și-am cumpănit îndelung când și cum să relansăm acest program, dar suntem bucuroși că am avut curajul să facem pasul la momentul oportun”, a vorbit, de la tribună, Adrian Popescu.

Cristian Drinciu, directorul general adjunct operațiuni, „sufletul acestei investiții”, așa cum l-a numit directorul general al companiei, a explicat, în detalii tehnice, modul de funcționare a noii instalații.

Au luat cuvântul, apoi, Sorin Dumitriu, președintele Camerei de Comerț București, ambasadorul Valery Kuzmin și vicepremierul României, Paul Stănescu.

„Astăzi e un eveniment foarte important, o bucurie pentru noi toți și, sigur, sunt venit în calitate de membru al Guvernului României, dar aș vrea să vă spun că bucuria mea cea mai mare e să afirm că sunt un localnic, de fapt un senator al județului Olt care, împreună cu toată comunitatea, se bucură astăzi de o mare investiție, o investiție la cele mai înalte standarde a Grupului TMK.

Vicepremierul Paul Stănescu

Deja putem spune, așa cum susținea președintele grupului, domnul Dmitri Pumpianski, că suntem o familie. Pentru că Grupul TMK este de aproximativ 18 ani în România (sigur, a traversat și perioade mai grele, și perioade mai bune). Iată că astăzi, aici, la Slatina, la TMK-Artrom, suntem în casa unui lider mondial în ceea ce privește producția de țevi din oțel, atât pentru producția de petrol, gaze, sector industrial. Și nu poate să fie decât o mare bucurie.

La început de an, simțim cu toții, împreună cu TMK, că suntem o familie și vă felicit pentru asta, domnule președinte Dmitri Pumpianski, domnule director Adrian Popescu, și vă felicit pentru ceea ce faceți pentru comunitatea noastră, pentru implicarea pe care-o aveți în cadrul comunității noastre nu numai din Slatina, ci din întreg județul Olt și, sigur, și pentru ceea ce faceți la Reșița, deoarece nu poate exista Slatina fără Reșița sau invers, și ceea ce faceți împreună, ca investitori pentru mediul de afaceri din România”, a spus Paul Stănescu.

Ca reprezentant al guvernului, vicepremierul a dat asigurări celor de la TMK de toată disponibilitatea executivului, „deoarece acest guvern lucrează în continuare pentru îmbunătățirea mediului de afaceri pentru toți investitorii – români sau străini – și, sigur, guvernul e obligat să pună la dispoziția investitorilor foarte-foarte multe lucruri, în primul rând infrastructura”.

În prim-plan, deputatul Dan Ciocan. În fața lui, deputatul Alexandru Stănescu

În acest context, Paul Stănescu a amintit că drumul expres Craiova-Slatina-Pitești se află în procedura achiziției publice privind proiectarea și execuția, arteră care va îi va ajuta pe cei de la TMK să livreze marfa la timp.

„Ceea ce pot să vă anunț, și afirm cu tărie și cu multă bucurie, este că suntem în faza de procedură de achiziție publică, proiectare și execuție a drumului expres, de mare viteză, Craiova-Balș-Slatina-Pitești, fiindcă știu că așa cum țineți la termenele de execuție, țineți și la termenele de livrare. Eu sunt foarte bucuros pentru că sunt la Slatina, iar la Slatina mă simt acasă, așa cum se simte acasă și domnul președinte Dmitri Pumpianski, ceea ce înseamnă că suntem într-o mare familie.

Vă felicit încă dată pentru tot ceea ce faceți și vă asigur de tot sprijinul nostru, atât al Guvernului României, cât și al administrației publice locale. Vă mulțumesc, vă urez mult succes și să ne vedem cât mai des la astfel de evenimente”, a mai spus vicepremierul Stănescu.

La eveniment au mai fost prezenți, printre alții, europarlamentarul Norica Nicolai, deputații social-democrați de Olt Marius Iancu, Dan Ciocan, Alexandru Stănescu, Florin Iordache, senatorul Renică Diaconescu și deputatul ALDE Mihai Niță, vicepreședinții CJ Olt, Virgil Delureanu și ioan Ciugulea, primarul Slatinei, Emil Moț, precum și șefii mai multor instituții publice, printre care Gheorghe Neacșa, comisarul șef al Gărzii de Mediu Olt și Dorel Șteoomlega, șeful Agenției de Mediu Olt.

Cu toții au vizitat noua instalație de tratamente termice pentru țevi din oțel, după ce Paul Stănescu, ambasadorul Rusiei și șeful Grupului TMK au tăiat panglica inaugurală.

Înființată în 1982 ca întreprindere de stat, uzina de la Slatina şi-a început producția în 1988, ulterior fiind transformată în societate pe acțiuni cu capital de stat Artrom SA. La 20
noiembrie 1995 a fost listată la Bursa de Valori București, și în anul 1999 – transformată în
companie cu capital mixt, public-privat, acționar majoritar devenind compania austriacă
STARO GmbH. Pe fondul redresării economiei și accelerării procesului de privatizare,
Artrom a fost preluată, în 2001, de compania germană Sinara Handel GmbH (redenumită
ulterior TMK-Europe).

De la înființare, Artrom a fost proiectată pentru o capacitate de 100.000 tone/an. La momentul privatizării, avea o producție efectivă de 26.000 tone/an, capacități nefinalizate tehnologic și performanțe economice scăzute. Din anul 2001, Grupul TMK a demarat un vast plan de modernizări care continuă şi astăzi. Până în 2004, laminorul ASSEL a fost adus la capacitatea sa proiectată. Dar, după ce, în anul 2007, a fost dată în folosință a doua linie de fabricare a țevilor, CPE, capacitatea de producție a TMK-ARTROM s-a dublat, ajungând la peste 200.000 tone anual. Lanţul productiv a fost completat prin achiziționarea TMK-RESITA, ca sursă sigură de țaglă pentru fabrica de la Slatina.

Finalizarea primei etape a programului de investiții a făcut posibilă realizarea a două
obiective principale: TMK-RESITA și TMK-ARTROM au devenit un complex metalurgic unic,
care funcționează pe principiul „de la materie primă până la produse finite de înaltă
tehnologie”. În al doilea rând, TMK-ARTROM a ajuns în topul producătorilor europeni de țevi, în special, fără sudură pentru uz industrial.

În cea de-a doua etapă a programului de investiții, anul 2015, a început producția de noi
tipuri de oțel și aliaje cu valoare adăugată mai mare, a fost lansată producția de țevi Premium pentru fabricarea cilindrilor hidraulici și telescopici.

În 2016, urmărind creșterea continuă a volumului de export cu valoare adăugată către piața americană, TMK-ARTROM a înființat propria subsidiară comercială la Houston, SUA. Compania numită TMK Industrial Solutions este responsabilă de vânzările a cca 20% din producția TMK-ARTROM, precum și a tuturor țevilor industriale produse de TMK în Rusia și SUA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here