Mihai Niță, ales președinte al ALDE Olt/ A fost singurul candidat pentru această funcție/VIDEO

Deputatul Mihai Niță este, de sâmbătă, președinte cu acte în regulă al ALDE Olt, după o lungă perioadă de interimat. El a fost ales în cadrul Conferinței teritoriale, organizată în sala de spectacole a Casei Tineretului din Slatina, de aproximativ 400 de delegați din tot județul.

A fost ales, de asemenea, Biroul Teritorial Permanent al organizației, format din 28 de persoane, dintre care vor fi desemnați nouă vicepreședinți, în funcție de numărul de voturi obținut.

 „A fost foarte bine pentru noi că am avut un mandat de parlamentar. Astăzi, cu siguranţă, nu eram în această formaţie, nu eram atât de mulţi dacă nu aveam un mandat de parlamentar. Trebuie să ne gândim, pe viitor, că echipa noastră trebuie întărită în aşa fel încât să avem două mandate de deputat şi un mandat de senator. Atunci, pretenţiile noastre chiar dacă vor fi mari, se vor putea şi rezolva. Nu este imposibil. La prima conferință de presă am spus că nu este imposibil să avem 120 de aleși locali și câteva persoane, care erau prezente, au început să râdă. Astăzi avem în jur de 130 de consilieri, trei consilieri județeni (puteam avea patru), trei consilieri municipali (puteam avea cinci). Nici nu mă gândesc să nu dublăm rezultatele pe viitor”, a spus Mihai Niţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here