Klaus Iohannis, avertisment pe legile justiţiei: “Ar fi păcat după atâtea discuţii să avem nişte legi proaste”

Klaus Iohannis a declarat presei, miercuri, că pachetul de legi al justiţiei adoptat de către Parlament nu a ajuns încă la Administraţia Prezidenţială şi astfel nu poate să anunţe ce va face privind acestea, dar a ţinut să transmită asociaţiilor care îi trimit solicitări pe această speţă că îşi ştie bine competenţele.

“Mă bucur că mi-au scris, dar sunt conştient de pârghiile constituţionale pe care le am. Trebuie să vă spun foarte clar, legile justiţiei încă nu au ajuns la mine, adică nu au ajuns instituţional la preşedinte, când vor ajunge la mine, o să fac declaraţie pe această temă”, a afirmat Klaus Iohannis.

Preşedintele a transmis şi un mesaj pentru coaliţia PSD-ALDE afirmând că dacă au făcut “atâtea discuţii” privind justiţie acum nu trebuie să eşueze şi să vină cu nişte legi proaste.

“Să facem în aşa fel încât aceste legi să le aducem intr-o formă bună pentru România, ar fi păcat după atâtea discuţii să avem nişte legi proaste, eu prefer să căutăm metode ca în final să avem totuşi nişte legii cu care putem merge înainte”, a avertizat Klaus Iohannis.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here