Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Olt desfășoară, în această perioadă, a treia campanie de recrutare din cadrul programului de voluntariat „Salvator din pasiune!”. Până în prezent, 12 persoane și-au depus dosare. Șeful inspectoratului, colonelul Adrian Tănase, și purtătorul de cuvânt al pompierilor, sublocotenentul Alin Băsășteanu, au ținut, joi, pe acest subiect, alături de voluntari, o conferință de presă.
Reprezentanții ISU Olt au ținut ca, la întâlnirea cu presa, să fie prezenți și doi voluntari, Clara Păun şi Cristian Covaciu, care au povestit ce anume i-a îndemnat să se înscrie la acest curs și ce experiență au avut la intervențiile cu pompierii.
Momentele trăite de Clara, voluntar I, la intervențiile SMURD i-au influențat opțiunile pentru viitor: ea dorește să urmeze cursurile Facultății de Medicină din Târgu Mureș. Ea este acum elevă și anul următor urmează să susțină examenul de bacalaureat.
Lui Cristian Covaciu, de 33 de ani, voluntar II, muncitor în domeniul construcțiilor, i-a trezit curiozitatea pentru SMURD fratele său, subofițer la pompieri. A urmat cursurile de voluntariat și are deja vechime în activitatea SMURD, pentru care a făcut o adevărată pasiune.
Demersul pompierilor în formarea de voluntari are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.
După parcurgerea unor programe de pregătire, activităţile derulate alături de efectivele pompierilor militari vor consta în participarea la misiunile de intervenție, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele: vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani; apt din punct de vedere medical; să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor cu intenţie; să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
Voluntarii sunt ierarhizați în patru clase de competență:
-Voluntar I este clasa de competență cu care se încadrează voluntarii cu vârsta de peste 16 ani și cărora li se va asigura participarea la cursurile de prim ajutor de bază. După parcurgerea a 240 de ore de voluntariat și absolvirea cursurilor de prim ajutor, voluntarul poate participa la intervenții în cadrul echipajelor de prim ajutor. În această situație se află domnișoara Clara PĂUN, care a aboslvit „Cursul de prim ajutor calificat și descarcerare”, iar în acest moment execută misiuni împreună cu echipajul SMURD Slatina;
-Voluntar II este clasa de competență cu care se încadrează voluntarii cu vârsta de peste 18 ani, care vor fi pregătiți în vederea participării la intervenții, în funcție de nevoile operative și pregătirea acestora. Voluntarii ce dispun de această clasă de competență, după efectuarea a 240 de ore de voluntariat, li se asigură participarea la cursurile de prim ajutor. Este situația domnului Cristian Covaciu care a aboslvit „Cursul de prim ajutor calificat și descarcerare”, iar în acest moment execută misiuni împreună cu echipajul SMURD Slatina;
–Voluntar III este clasa de competență care se acordă voluntarilor care dispun de contract de voluntariat de cel puțin doi ani, au executat 480 de ore de voluntariat și au absolvit cursurile de prim ajutor. Voluntarilor ce dispun de acestă clasă de competență li se asigură participarea la cursurile de prim ajutor calificat cu competențe extinse.
–Voluntar IV este clasa de competență care se acordă voluntarilor care dispun de contract de voluntariat de cel puțin trei ani, au executat 720 de ore de voluntariat și au absolvit vursul de prim ajutor calificat, cu competențe extinse.
Voluntarii ce dețin clasa de competență III și IV pot urma cursuri de pregătire pentru intervenția în situații de urgență, respectiv căutare-salvare, stingere incendii sau alte stadii de formare.
Participarea voluntarilor la intervenții împreună cu echipajele Inspectoratelor pentru Situații de Urgență este condiționată de absolvirea cursului corespunzător.
ISU Olt a desfășurat deja, cu succes, două etape de formare a voluntarilor.
„În cele două etape ale programului «Salvator din pasiune!» desfășurate de ISU Olt s-au înscris 26 de voluntari, iar aceștia au obținut competențe de bază în acordarea primului ajutor calificat. Cei doi voluntari prezenți astăzi au absolvit și «Cursul de prim ajutor calificat și descarcerare»”, susține șeful ISU Olt, colonelul Adrian Tănase.
Până în acest moment, în cea de-a treia etapă, 12 persoane și-au depus dosare de înscriere.
„În această perioadă, colegii din cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților au recrutat persoane interesate de domeniul situațiilor de urgență și se va constitui o nouă serie de voluntari. Până în acest moment și-au depus dosarele de înscriere 12 persoane”, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor olteni, Alin Băsășteanu.