De Paște, OFSD Slatina aduce ”Iepurașul cu surprize” pentru zeci de copii

În pragul Sărbătorilor Pascale, „Iepurașul cu surprize” vine la locul de joacă Dodolino pentru a se întâlni cu copiii din Slatina.

”Iepurașul cu surprize” este un eveniment al Organizației Femeilor Social Democrate Slatina, inițiat cu ocazia Sărbătorilor Pascale, și se va desfășura luni, 2 aprilie, de la ora 17:00, la locul de joacă Dodolino din Slatina.

25 de copii de vârste diferite vor învăța să încondeieze ouă, vor participa la diferite jocuri și concursuri care vor avea ca temă Sărbătoarea Paștelui și se vor distra alături de celebrul Iepuraș, care le va aduce multe surprize.

Evenimentul face parte din seria manifestărilor care vor fi organizate, în acest an, de OFSD pentru copiii și tinerii din Slatina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.