Alina Bica, lovitură de teatru în dosarul ANRP: Fosta șefă DIICOT anunță că are statut de refugiat politic în Costa Rica

Fosta șefă a DIICOT Alina Bica are statut de refugiat politic în Costa Rica. La Curtea Supremă se judecă vineri ultimul termen din dosarul privind despăgubirea ilegală a omului de afaceri Gheorghe Stelian de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), dosar în care este implicată și Alina Bica. 

Astfel, prin intermediul avocaților săi, fosta șefă a DIICOT a anunțat că, la fel ca Elena Udrea, are statut de refugiat politic în Costa Rica, are carnet provizoriu de refugiat politic, valabil până la data de 30 ianuarie 2019. În aceste condiții, apărătorii Alinei Bica au cerut ca aceasta să fie audiată prin videoconferință, având în vedere că acest lucru s-a întâmplat și în cazul lui Sebatian Ghiță. Asta în condițiile în care, potrivit legilor din Costa Rica, cei care au statut de refugiat politic, nu pot părăsi țara.

Pe de altă parte, înainte de a anunța noul statut al fostei șefe a DIICOT, avocații acesteia au menționat că aceasta nu se poate deplasa din cauza unor probleme de sănătate. Potrivit acestora, Bica are o interdicție de trei luni de a călători cu avionul, iar din Costa Rica nu există curse maritime.

În acest dosar, Alina Bica este acuzată că, alături de alte persoane care făceau parte din comisia ANRP i-ar fi dat ilegal omului de afaceri Gheorghe Stelian, un teren supraevaluat, prejudiciul din acest caz fiind estimat la peste 60 de milioane de euro.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here