8.000 de contravenții într-o singură zi

Ieri, polițiștii au intervenit la peste 3.200 de evenimente, au constatat peste 870 de infracțiuni și au aplicat aproape 8.000 de contravenții, în valoare de aproape 2.350.000 de lei, în cadrul acțiunilor curente, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Peste 10.000 de poliţişti au acționat, luni, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 239 de acțiuni punctuale și s-a intervenit la 3.242 de evenimente, dintre care peste 2.734 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost constatate 873 de infracţiuni, 124 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 18 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 41 de măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7.932 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.348.494 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de peste 22.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 108 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 438 de permise de conducere și au fost retrase 188 de certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here