Conducerea Universității din București cere demisia ministrului Educației

Universitatea din București cere demiterea ministrului Educației. Reprezentanții instituției de învățământ superior din Capitală se alătură astfel demersului Universității Babeș-Bolyai din Cluj, la o zi după ce conducerea acesteia a publicat o scrisoare deschisă în care îl critică pe ministrul Valentin Popa pentru ”măsurile controversate” pe care le-a luat și are ”au afectat grav sistemul de învățământ superior din România”, se arată într-un comunicat de presă al Universității din București. 

”Având în vedere măsurile controversate luate de ministrul Valentin Popa, care au afectat grav sistemul de învățământ superior din România, reprezentanții conducerii Universității din București solicită demiterea ministrului Educației, Valentin Popa. (…)

În ceea ce privește alocarea cifrei de școlarizare pentru anul universitar 2018 – 2019, precizăm că Universitatea din București a înaintat plângere prealabilă la adresa Ministerului Educației Naționale, prin care solicită revocarea / anularea deciziei acestuia «pentru motive de nelegalitate», precum și «emiterea unui nou act administrativ privind alocarea pentru Universitatea din București a unui număr de locuri / granturi finanțate de la bugetul de stat pentru cele trei cicluri universitare de licență, masterat și doctorat, care să fie cel puțin egal cu numărul de locuri alocat pentru anul universitar 2017 – 2018». Universitatea din București a inițiat, astfel, acțiunea în instanță în ceea ce privește actul emis de ministrul Valentin Popa.

Reamintim, comunitatea universitară a UB se află în grevă japoneză din data de 18 aprilie. Mai mult, Universitatea din București a lansat recent un apel public prin care propune o serie de soluții destinate îmbunătățirii sistemului de învățământ universitar și consolidării ariei europene a educației.

Universitatea din București își menține poziția publică prin care solicită dialog între actorii relevanți la nivel național și internațional, măsuri concrete și ferme menite să ducă la un sistem de educație de calitate, să asigure independența mediului academic față de ingerințele politicului și consolidarea ariei europene a educației”, se arată în comunicatul de presă al Universității din București.

Luni, conducerea Universității Babeș-Bolyai au publicat o scrisoare deschisă în care vorbesc despre erori tehnice și de strategie ale ministrului Educației, în ceea ce privește alocarea locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019 către universitățile tradiționale.

Reprezentanții Universității susțin că ”prin astfel de politici se condamnă pe termen lung competitivitatea mediului academic românesc în aria europeană a educației și a cercetării, cu impact negativ asupra dezvoltării țării”.

De asemenea, ei îl acuză pe Popa că a oferit ”pseudoexplicații bazate pe motivații vetuste și pe date eronate sau expirate, prezentate însă cu un curaj și o siguranță incredibile, făcându-ne astfel să ne îngrijorăm serios cu privire la responsabilitatea celor care le-au oferit”. În consecință, Universitatea Babeș-Bolyai a cerut ca ministrul Educației să își prezinte demisia.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here