Slătineanul Laurențiu Ispas, 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri

Magistrații Tribunalului Olt au pronunțat, luni, sentința în cazul slătineanului Laurențiu Ispas, de 24 de ani, trimis în judecată pentru efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Acesta a fost condamnat la 4 ani de închisoare, la pedeapsa principală de 1 ani de închisoare adăugându-i-se alți 3 ani după gratii, pe care inculpatul îi primise cu suspendare într-un dosar din 2014.

„În baza art. 16 alin 1 din legea 194/2011cu art. 35 şi 41 Cp cu art. 396 alin 10 C.p.p. Condamnă inculpatul Ispas Laurenţiu Florian, la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată, în stare de recidivă. În baza art. 96 alin 4, 5 Cod penal revocă suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 754/22.09.2014 a Judecătoriei Slatina în dosarul 12227/311/2013, definitivă prin neapelare. În baza art. 43 alin 1, 6 Cod penal rap la art. 96 alin 5 Cod penal, raportat la Decizia ICCJ 7/2017, cumulează pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata inculpatului prin sentinţa penală nr. 754/22.09.2014 a Judecătoriei Slatina si aplică pedeapsa finală de 4 ani închisoare”, se arată în sentința Tribunalului Olt.

Decizia instanței nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Florian Laurenţiu Ispas a fost arestat preventiv în ianuarie, în urma a trei percheziții efectuate pe raza municipiului Slatina, polițiștii urmârind destructurarea unei grupări infracționale specializată în trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.

În urma percheziţiilor efectuate, oamenii legii au ridicate trei telefoane mobile, un cântar electronic, două pliculeţe cu material vegetal uscat și un autoturism, iar 10 persoane au fost aduse la audieri.

În vizorul procurorilor s-au aflat atunci trei persoane, însă doar tânărul Laurențiu Florian Ispas a fost arestat preventiv.

„Din anchetă au rezultat indicii că, începând cu anul 2016, cei în cauză ar fi comercializat droguri și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, pe raza județului Olt.

Substanțele ilicite ar fi fost inițial achiziționate în cantități mari, iar ulterior ar fi fost vândute sub formă de pliculețe”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției.

1 COMENTARIU

  1. da ma gata l au prins dar pe capul retelei pe dode alexandru nimeni nu il ia la puscarie! aduce din china prin posta substanta care se afla pe tabel langa cocaina si nimeni nu ii face nimic. asa face lumea bani dode alexandru informator la politie si il lasa sa vanda de 9 ani legale. acum nimeni nu face nimic… nici voi de la ziar nu ati sesizat sesizat politie nimeni. nu il cunoaste nimeni pe dode alexandru? sta in bloc cu lazar de la finante pe strada de la numarul 4 prin zonal enel…… gata au bagat un mic delar la puscarie dar pe asta de aduce substanta direct din china cu kilogramele nimeni nu il ia…. la puscarie el si toti de ii tin mana in cur…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here