Accident în Olt soldat cu un MORT și doi RĂNIȚI/ Un tânăr a fost reținut de polițiști

Un tânăr de 22 de ani, din Dioști, județul Dolj, care la afârșitul lunii trecute a provocat un accident rutier în Olt, în urma căruia o persoană a decedat și alte două au fost grav rănite, a fost reținut, miercuri, de polițiștii olteni, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Oamenii legii au stabilit că șoferul consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Accidentul a avut loc în 30 aprilie, pe DN 6 – E70, la ieșire din localitatea Drăghiceni.

„Din primele verificări efectuate de polițiștii Serviciului Rutier s-a stabilit faptul că un tânăr, de 22 de ani, din comuna Dioști, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism din direcția Caracal-Craiova, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat în afară părții carosabile. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0, 58 mg/L alcool pur în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, agentul principal Alexandra Dicu.

În urma accidentului, a rezultat decesul unei persoane, o tânără de 18 ani, din Dolj, și rănirea gravă a altor două, toți pasageri în autoturism.

În urma administrării probatoriului în cauză, conducătorul auto a fost reținut, miercuri, pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pe o perioada de 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here