Gabi Buliteanu, discurs de zile mari în PNL Olt: Pentru a câștiga bătălia cu adversarii, mai întâi trebuie să câștigăm lupta cu noi înșine

Președintele interimar al PNL Slatina, Gabriel Dima Buliteanu, a făcut senzație, sâmbătă, în cadrul Consiliul Director Județean al PNL Olt, cu un discurs de zile mari întrerupt de membrii acestui for nu pentru a-l respinge pe vorbitor, ci pentru a-l aplauda la scenă deschisă. 

Vorbind liber, spontan, direct, Gabriel Buliteanu a scos în evidență nevoia unei reformări reale a partidului, plecând de la recunoașterea erorilor, de la problemele cu care PNL se confruntă și care trebuie rezolvate prioritar. „Pentru a câștiga bătălia cu adversarii noștri politici, așa cum am mai spus-o, mai întâi trebuie să câștigăm lupta cu noi înșine. Ce înseamnă asta, mai pe românește: să nu ne mai sabotăm. Să lăsăm orgoliile dacă vrem ca noi, ca echipă liberală, să contăm, să câștigăm. Credeți că în PSD nu sunt tabere? Sunt. Dar ei se ceartă după ce câștigă, nu ca noi – înainte”, a arătat, tăind în carne vie, Gabriel Buliteanu.

Apoi, la baza reformei trebuie să stea resursa umană de calitate, onestitatea, seriozitatea și solidaritatea, mai reiese din discursul liberalului.

Redăm discursul integral al liderului PNL Slatina:

„În calitate de președinte interimar al Organizației Slatina, o dată ce am fost numit am purces la reconstrucția acesteia. Un proces anevoios și laborios care necesită timp. De ce? Din punctul meu de vedere, calitatea umană trebuie să primeze. Fără acest aspect, noi, ca partid, ca organizație, nu vom putea transmite un semnal de reînnoire, de reformare, către electorat. De aceea, trebuie să fim foarte atenți pe cine promovăm. Oamenii care trebuie promovați trebuie să fie oameni onești și serioși. De ce duce lipsă clasa politică? De credibilitate. Pentru că, întotdeauna, omul de rând a avut de ales între două rele și a ales-o, de obicei, pe cea mai mică, atât cât a înțeles el.  

Noi nu am fost învățați să alegem pe cel bun, pentru că nu am avut de unde să alegem. PSD ar fi spulberat în toată țara dacă noi am veni cu oameni cu imagine, cu oameni cunoscuți în societate. Avem nevoie de oameni serioși și onești pentru a stârni acea emulație, acel entuziasm, pentru a descătușa acea frustrare de care societatea este prinsă. PSD-ul nu ne lasă nici să respirăm. A acaparat totul și deseori avem senzația că suntem singuri împotriva tuturor. Numai uniți, cu un minim de efort, cu un minim de sacrificiu și cu solidaritate vom putea forma echipe. Pentru că fără echipe nu putem convinge. Dar în echipă trebuie să avem oamenii cei mai cunoscuți în urbe. Altfel…

Oamenii sunt dezgustați de ceea ce văd, și asta se vede și din slaba prezență la vot. Pentru că, așa cum am mai spus-o, oamenii nu au ce vota. 

Eu sper că s-a înțeles acest lucru, după atâtea și atâtea frământări: această reconstrucție nu se poate face decât cu cei mai buni dintre cei buni. Pentru a câștiga bătălia cu adversarii noștri politici, așa cum am mai spus-o, trebuie să câștigăm lupta cu noi înșine. Ce înseamnă asta, mai pe românește: să nu ne mai sabotăm. Să lăsăm orgoliile dacă vrem ca noi, ca echipă liberală, să contăm, să câștigăm. Credeți că în PSD nu sunt tabere? Sunt. Dar ei se ceartă după ce câștigă, nu ca noi – înainte. (Aplauze).

PSD a distrus această țară; toată lumea știe lucru ăsta, toată lumea recunoaște acest lucru, dar nu are alternativă. Să încercăm să îi oferim această alternativă și, cu siguranță, PSD va pierde, pentru că lumea este avidă de răzbunare.

Eu am început recosntrucția PNL Slatina analizând, am făcut această deschidere pentru că cel mai prețios lucru al democrației este libertatea de exprimare. Deschidere, să vină cât mai mulți oameni lângă noi, chiar dacă vor veni și intruși. Ideea este însă să analizăm, fără subiectivism, și să ne triem noi între noi, pentru a putea forma o echipă. O echipă bazată pe caractere și pe principii, pe transparență. Acest lucru se poate face; trebuie doar să se vrea. 

Eu am venit la conducerea PNL Slatina, ca interimar, tocmai pentru a face acest lucru. Trebuie să înțelegem că fără sacrificiu – și nu cred că e unul atât de mare – nu se poate face nimic. Să venim, să propagăm mesajele către oameni, mesaje clare și corecte. Avem nevoie de solidaritate. Dacă vom merge pe principiul «lasă-mă să te las», nu vom putea funcționa. Lenea trebuie înlăturată. Nu cred că este un efort prea mare. Organizația Slatina, ca și catalizator al mișcării liberale, trebuie reformată și, cu siguranță, cât eu voi fi președinte, acest proces va continua. Voi face tot ceea ce îmi va sta în putință, chiar dacă îmi va fi greu, ca să nu se oprească acest lucru. Este singura noastră șansă pentru a câștiga”.

Gabriel Dima Buliteanu, la tribună

Consiliul Director Județean este forul de conducere lărgit al PNL Olt, din care fac parte toți membrii Consiliului Executiv Județean, primarii, consilierii locali, consilierii județeni și liderii organizațiilor locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here