Liviu Dragnea, la final de proces: DNA vrea închisoare pe viaţă pentru mine

La finalul ultimului termen de pe fond din procesul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, Liviu Dragnea a făcut mai multe declaraţii pentru jurnaliştii prezenţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Întrebat despre solicitarea procurorului DNA care a cerut condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare, Liviu Dragnea a acuzat că direcţia anticorupţie îl vrea pe el închis pe viaţă.

„DNA pentru mine vrea pe viaţă, pentru mine şi pentru alti oameni poltici. Se doreşte să se continuă abuzurile”, a afirmat Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a negat comiterea oricăreia dintre acuzaţiile aduse de DNA în rechizitoriul trimis în judecată şi a susţinut că la termenul anterior a reuşit să demonteze trei acuzaţii prin persoanele audiate.

Liderul PSD a deplâns situaţia persoanele care au ajuns parte a dosarului.

„Pentru noi este o experienta de viaţă pe care nu şi-o doreşte nimeni. Sunt oameni în sală care au vieţile distruse, care au psihicul distrus, târâţi aici pentru nişte informaţii înşăilate într-un rechizitoriu cu o singură ţintă politica. Eu!”, a declarat Liviu Dragnea.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat că vor pronunţa sentinţa în acest dosar pe 29 mai. Decizia nu va fi definitivă.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here