Procurorul-șef al DNA Ploiești își dă demisia

Sursa foto: digi24.ro

Procurorul șef al Serviciului teritorial Ploiești Lucian Onea a transmis conducerii instituției o cerere de eliberare din funcția de conducere pe care o deține, având în vedere situația ivită ca urmare a anchetei demarate împotriva sa, informează un comunicat al DNA.

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, gestul procurorului-șef este motivat prin dorința de „a nu afecta credibilitatea și prestigiul instituției și pentru a nu crea o vulnerabilitate la nivelul Serviciului Teritorial Ploiești”.

În cererea menționată, acesta apreciază că acuzația care îi este adusă, de „participație improprie la complicitate la infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare” în dosarul aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este „total nefondată și nu are corespondent în realitate”, precizează DNA.

Cererea a fost transmisă Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Lucian Onea, şeful DNA Ploieşti, a fost în acestă dimineaţă la Parchetul General. Procurorii l-au citat pentru a lămuri mai multe aspecte în ancheta în care fostul deputat Vlad Cosma acuză DNA Ploieşti de abuzuri şi de fabricarea unor probe în mai multe anchete.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here