Record de infracțiuni la volan în Caracal. Ce au descoperit polițiștii la un șofer

Polițiștii din Caracal au depistat în trafic, luni, un bărbat de 54 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere. Aceasta nu a fost însă singura infracțiune a caracaleanului. 

Polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0,90 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efctuate, s-a constatat și faptul că autoturismul nu era înmatriculat, numărul atașat fiind fals.

„Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, cu număr fals de înmatriculare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, agentul principal Alexandra Dicu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here