Amânare în dosarul lui Liviu Dragnea: Când va afla liderul PSD decizia instanței în cazul angajărilor fictive

Decizia instanței în dosarul în care este judecat Liviu Dragnea a fost amânată din nou. Liderul PSD va afla decizia pe 8 iunie în dosarul DGASPC Teleorman.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) trebuia să dea, marţi, o primă decizie în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, în care Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Instanța de trei judecători au amânat, însă, să se pronunțe, dând un nou termen pentru data de 8 iunie.

La ultimul termen de judecată, procurorul de şedinţă a cerut pentru Liviu Dragnea şapte ani şi şase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi doi ani şi şase luni pentru instigare la fals intelectual, scrie Agerpres.

Mai mult, procurorul a susţinut că în cazul lui Liviu Dragnea se impune constatarea că faptele din acest dosar sunt concurente cu cele din dosarul “Referendumul”, în care liderul PSD a fost condamnat la doi ani cu suspendare, impunându-se astfel anularea suspendării şi transformarea într-o pedeapsă cu executare.

Anchetatorii au solicitat pedepse spre mediu şi pentru Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman, şi Rodica Miloş, fost director executiv adjunct al DGASPC Teleorman, pentru acuzaţiile care li se aduc.

Pentru Constantin Claudiu Balaban, şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria, Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei, şi Valentina Mirela Marinca, la data faptelor şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei, procurorii au solicitat, având în vedere că au recunoscut faptele, pedepse orientate către minimum pentru acuzaţiile din dosar.

De asemenea, în cazul inculpaţilor care au dorit judecarea în procedură simplificată – Anisa Niculina Stoica, Adriana Botorogeanu (cele două angajate la DGASPC Teleorman despre care procurorii spun că lucrau de fapt la sediul Organizaţiei judeţene PSD Teleorman) şi Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare -, DNA a cerut ca aceştia să fie condamnaţi pe o perioadă orientată către minim prevăzut de lege şi cu reducerea unei treimi din pedeapsă.

În schimb, în cazul fostei soţii a lui Dragnea, Bombonica Prodana, procurorul a solicitat încetarea procesului, după ce aceasta a achitat prejudiciul în cauză.

Pe latură civilă, DNA apreciază că fiecare inculpat trebuie să contribuie la repararea prejudiciului adus DGASPC Teleorman.

Avocatul lui Liviu Dragnea a susţinut că niciun martor din dosarul DGASPC Teleorman nu spune să fi auzit de vreo instigare a lui Dragnea şi că acesta nu era abilitat să controleze Direcţia.

“Am afirmat cu tărie nevinovăţia mea. Nu am comis absolut niciuna dintre faptele, presupusele fapte, pe care DNA le-a aruncat în rechizitoriu. În ceea ce priveşte munca în folosul comunităţii, eu am fost foarte clar. Am spus că sper să nu se ajungă acolo, am solicitat achitarea şi am mai spus că eu muncesc în folosul comunităţii de peste 20 de ani”, a declarat Liviu Dragnea, la finalul procesului.

De notat este faptul că Liviu Dragnea a decis să plece marţi într-o vizită oficială în Elveţia.

Preşedintele Camerei Deputaţilor se va afla la Berna, până joi, în cadrul unui eveniment al Consiliului Naţional al Confederaţiei Elveţiene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here