CCR a respins sesizarea lui Iohannis cu privire la modificările aduse Legii CSM

Curtea Constituţională a României a respins, marţi, ca inadmisibilă sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la modificarea Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, au declarat pentru Agerpres surse din CCR. 

Președintele Klaus Iohannis a retrimis tot pachetul de legi ale justiției la Curtea Constituțională. Tot atunci a anunțat că a sesizat și Comisia de la Veneția în privința acestora. Cele trei legi, spune șeful statului, nu sunt în continuare conforme cu Constituția și cu standardele europene, chiar dacă s-au reîntors la Parlament după decizii de neconstituționalitate date de CCR.

Klaus Iohannis, președintele României: Am decis, ca atare, să trimit întregul pachet legislativ înapoi la Curtea Constituțională și, în paralel, să sesizez Comisia de la Veneția.

De aceea, fac un apel către Curtea Constituțională de a nu se grăbi și a conlucra cu organismul european care contribuie de aproape 30 de ani la dezvoltarea unui patrimoniu constituțional comun în Europa și care sprijină statele care doresc să pună structurile juridice și instituționale în acord cu standardele și bunele practici internaționale în materie de democrație, preeminență a dreptului și a protecției drepturilor omului, inclusiv prin acordarea unui sprijin constituțional de urgență.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here