O adolescentă de 14 ani s-a sinucis, înghiţind un pumn de pastile. Cum a găsit-o familia a şocat

O adolescentă în vârstă de 14 ani, din Botoșani, a fost găsită de familie în stare de inconștiență, duminică, după ce s-a intoxicat cu medicamente pe care le-a înghițit voluntar.

O adolescentă a ales să-ți pună capăt zilelor din motive încă neclare, înghițind zeci de pastile. În ultima vreme, spun localnicii, ar fi intrat în anturaje nefericite, care ar fi făcut-o să fie un copil rebel. De asemenea, potrivit botosaninews.ro, aceasta ar fi avut un iubit cu cinci ani mai mare cu care ar fi întreținut relații sexuale și ar lăsat-o însărcinată.

Copila a fost găsită în apartament de către familie, în stare de inconștiență. Astfel, adolescenta a fost preluată de ambulanță și transportată la Secția de pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati, unde a stat pe terapie intensivă, iar de aici a fost transportată spre Iași, însă, în ciuda tuturor eforturilor depuse de cadrele medicale, aceasta a murit în ambulanță.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru moarte suspectă.

Sursa: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here