Acasă Național 14 elevi au a...

14 elevi au ajuns la spital după banchet

Imagine ilustrativă

14 elevi au ajuns de la banchetul de sfârșit de an direct la spital. Sunt absolvenți de gimnaziu dintr-o comună din judetul Iași care au sărbatorit chiar în școală.

Managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi Carmen Dorobăţ a declarat că 11 din cei 14 copii au fost internaţi în spital, după ce s-au simţit rău.

Cu o zi în urmă, aceştia au participat la serbarea de sfârşit de an, la şcoala din localitatea Dolheşti, unde au consumat alimente aduse de acasă.

„A fost o serbare la şcoală, iar fiecare copil a adus de acasă câte ceva de mâncare şi au mâncat la comun. Au rămas internaţi 11 copii, iar starea lor este relativ bună”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ.

Conducerea spitalului ieşean a sesizat Direcţia de Sănătate Publică, urmând a fi identificate alimentele alterate care au cauzat îmbolnăvirea copiilor.

Surse: Digi24, News.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.