Doi suspecţi în cazul atacului asupra soţiei lui Rareş Bogdan, reținuți. Mesajul jurnalistului

Cei doi bărbaţi care ar fi săvârşit tentativa de furt asupra soţiei şi fiului jurnalistului Rareş Bogdan au fost reţinuţi, vineri, pentru 24 de ore. Potrivit IPJ Ilfov, aceştia urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Vineri dimineață, poliţiştii din Ilfov au identificat şi au adus la audieri doi bărbaţi care ar fi săvârşit tentativa de furt asupra soţiei şi fiului jurnalistului Rareş Bogdan în momentul în care urcau în maşină.

“Pentru copil a fost un şoc emoţional, încă nu a trecut de el, este foarte greu să doarmă, îi este greu să poată sta singur în casă, cere să i se închidă geamurile, terasele, balcoanele. Dar să sperăm că încă e mic, împlineşte abia 7 ani peste o lună şi va trece peste acest moment. Soţia mea a fost extrem de puternică, a avut o reacţie pe care o au puţine femei, spuneau cei de la Poliţia Capitalei şi cei de la Inspectoratul de Poliţie Ilfov, a avut o reacţie incredibilă şi practic l-a împins, l-a lovit pe cel care a intrat în maşină cu jumătate de corp. Este un caz rezolvat extrem de rapid şi vreau să îi salut, să îi felicit pe cei din Poliţia Română, pe cei de la Inspectoratul de Poliţie Ilfov, de la Poliţia Capitalei pentru că au acţionat absolut impecabil în acest caz, au folosit absolut toate mijloacele, surse umane, au folosit probele de pe DN1, în zonă sunt o mulţime de camere video. Cu toate acestea, indivizii au acţionat acolo”, a spus Rareş Bogdan.

“Poliţiştii au conlucrat inclusiv cu autorităţile franceze pentru că maşina a fost înregistrată în Franţa. Cei din Franţa au dat detaliile extrem de repede. Maşina a fost cumpărată în urmă cu şapte săptămâni de un cetăţean român, cu domiciliul în Bucureşti. În plus, pozele, capturile cu imaginile, soţia mea a dat destul de multe amănunte despre maşină, iar apoi, dimineaţă, la ora 4, aceştia au acţionat şi i-au reţinut după ce i-au supravegheat în ultimele 24 de ore, pentru a le vedea comportamentul. I-au ridicat din casă, pe toţi trei, practic şi pe proprietarul maşinii şi pe cei doi care au acţionat, şi aceştia şi-au recunoscut faptele”, a mai spus jurnalistul.

“Mă bucur că procurorii şi judecătorii au luat această decizie, (n.r. reţinerea ) pentru că e foarte important, chiar dacă acest caz s-a terminat doar cu şocul emoţional al soţiei mele, al copilului meu, este foarte important ca acest lucru să fie un exemplu”, a precizat Rareş Bogdan.

“În această dimineaţă, poliţiştii ilfoveni au identificat şi au adus la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov pentru audieri doi bărbaţi, de 27 de ani, respectiv 26 de ani, ambii din comuna Tunari, judeţul Ilfov. Bărbatul de 26 de ani este bănuit că în după-amiaza zilei de 27 iunie ar fi pătruns într-un autoturism staţionat pe o stradă din cartierul Pipera, din oraşul Voluntari, în care se afla o femeie de 36 de ani alături de fiul ei de 7 ani şi ar fi încercat să sustragă diverse bunuri. Cel în cauză a părăsit locul într-un autoturism de culoare închisă, condus de bărbatul de 27 de ani, adus în această dimineaţă la sediul Poliţiei”, se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov. Potrivit Agerpres, este vorba despre bărbaţii care au atacat soţia şi fiul lui Rareş Bogdan.

În urma apariţiei, la data de 27 iunie, pe internet, a unor informaţii despre acest caz, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt, sub directa supraveghere a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

”Incercare de intimidare? Jaf? Rapire? Nu stiu sa va raspund acum. Absolut socant. Se intampla in capitala Romaniei. Bucuresti, Pipera, str. Iancu Nicolae,15.08, miercuri 27 iunie 2018. Copilul si Sotia mea au fost atacati in momentul in care urcau in masina in urma cu cateva momente. Fiul meu, Mihai a fost luat de Mama lui la 15.00 de la una dintre scolile din zona si masina a fost parcata pe o straduta laterala din zona Iancu Nicolae. Cel care a atacat purta o sapca cu cozoroc pe cap, mai mic de inaltime dar indesat, atletic, cu mustata si a coborat dintr-o masina cu numere de Spania la volanul careia se afla un alt individ. Voi reveni cu amanunte. Acesta a incercat sa urce in masina pe usa din dreapta fata si a fost lovit puternic in fata de catre sotia mea care a urlat puternic si a actionat din instinct. Inca nu apucase sa isi puna centura de siguranta. Mihai s-a speriat ingrozitor si plange de atunci”, a scris Rareș Bogdan pe Facebook, la scurt timp după producerea incidentului.

Sursa: realitatea.net 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here