Bombă de la ALDE: Referendumul pentru familie nu e prioritate

Partidul lui Călin Popescu Tăriceanu nu crede că este o prioritate organizarea, în septembrie, a referendumului pentru familie. Problemele economice, de exemplu, ar trebui să fie priorităţi în acest moment, crede vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea. Opoziţia spune că organizarea unei consultări populare nu este altceva decât un plan al celor de la Putere de a distrage atenţia de la teme publice importante, precum controversatele legi ale justiţiei.

ALDE nu se opune organizării referendumului de modificare a Constituţiei, dar nu face din asta o prioritate.

„Noi considerăm că în acest moment sunt alte lucruri mai stringente. Încercăm să ne concentrăm pe temele economice”, spune Andrei Gerea, vicepreşedinte ALDE.

Coaliţia pentru Familie a adunat peste 3 milioane de semnături în urmă cu doi ani pentru modificarea legii fundamentale astfel încât familia să fie definită ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Iniţiativa cetăţenească a fost votată deja de Camera Deputaţilor.

Cred că în prima săptămână a lunii septembrie trebuie să fie votul în Senat pentru declanşarea referendumului. Poate fi organizat poate fi 30 septembrie sau prima duminică din octombrie”, spunea ieri Liviu Dragnea, președintele PSD.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here