Voucherele de vacanță, o amintire! Ministrul Turismului, veste proastă pentru bugetari

Bugetarii ar putea să nu mai primească vouchere de vacanţă.

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, spune că la finalul anului urmează să fie realizată o evaluare a eficienţei voucherelor de vacanţă, să se vadă la cel nivel au stimulat mediul privat, după care se va decide dacă acest sistem va continua şi anul viitor.

ANAT a solicitat ca acest sprijin al sectorului turistic să continue şi în 2019.

“Este o discuţie, avem întâlniri cu mediul privat, şi-au exprimat dorinţa ca actualul sistem să rămână. Vom discuta, aşteptăm să facem şi o evaluare spre sfârşitul anului să ne dăm seama de eficienţa acestor vouchere de vacanţă, adică la ce nivel a stimulat mediul privat după care vom face o analiză şi vom lua o decizie în acest sens”, a afirmat ministrul Turismului, potrivit stiripesurse.ro.

Unii dintre beneficiarii voucherelor de vacanță au băgat GROAZA în hotelieri.

“Sunt foarte agresivi și devalizează camerele”, spun hotelierii.

“Este vorba de oameni care n-au ajuns niciodată la mare și au venit acum, în premieră, datorită tichetelor de vacanță și cred că l-au prins pe Dumnezeu de picior. Sunt mai multe cazuri de tineri ajunși cu părinții bugetari la noi în hotel și care au pictat pereții a trei camere, plus cei ai toaletelor publice din holul hotelului. Am anunțat deja Poliția, pentru că știm despre cine e vorba”, a declarat pentru Profit.ro, directoarea unui hotel din Mangalia, care a fost de acord să pună la dispoziție hotelul pentru beneficiarii voucherelor.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here