România a înregistrat cea mai mare creștere economică din UE (1,4%), în trimestrul al doilea din 2018.
Informația, preluată din ultimul raport al Eurostat, a fost postată de deputatul de Olt Marius Iancu pe pagina sa de socializare.
„Raportul publicat de Eurostat-Biroul de Statistică al Uniunii Europene, confirmă datele Institutului Național de Statistică. PIB-ul României a crescut cu 0,4%, în timp ce PIB-ul SUA a crescut cu 1%, în al doilea trimestru al lui 2018.
Rezultatele Programului de Guvernare sunt recunoscute de instituțiile internaționale și sunt o dovadă că măsurile economice și sociale adoptate de Guvern și Parlament dezvoltă România și au adus mai mulți bani în buzunarele românilor”, scrie, în spațiul virtual, Marius Iancu.