Traficul rutier se desfășoară din nou cu dificultate pe DN 65, în Olt, din cauza unor lucrări la un pod în zona comunei Optași, unde traficul rutier se desfășoară pe o singură bandă.
De altfel, aceste lucrări au fost anunțate încă de săptămâna trecută de către șeful Secției Drumuri Naționale (SDN) Slatina. El spune acum că lucrările desfășurate de drumari au început de joi și că ele vor fi finalizate luni, după ce, joi, s-a lucrat în zona comunei Colonești.
„Am lucrat joi, 16 august, la podul de la Coloneşti şi azi, 17 august, lucrăm la podul de la Optaşi, tot pe DN 65. Trebuia să lucrăm și mâine, dar s-a decis să facem o pauză și o să reluăm lucrările luni, 20 august, la orele dimineții, la podul de la Jitaru”, a declarat directorul SDN Slatina, Adrian Motorga.
Săptămâna trecută, traficul pe DN 65 s-a desfășurat cu dificultate în zona orașului Balș și, apoi, la ieșirea din comuna Găneasa spre Balș, unde drumarii au efectuat același gen de lucrări.
Adrian Motorga susține că respectivele reparații la poduri au loc după ce secția pe care o conduce a primit mai multe sesizări de la șoferi în legătură cu deteriorarea carosabilului la podurile de pe DN 65.