Parchetul General anunţă marţi seară că au fost înregistrate 386 de plângeri în dosarul privind violenţele de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei. Procurorii precizează, de asemenea, că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au fost înregistrate 22 de dosare penale, într-unul dintre ele fiind începută urmărirea penală in personam.
„În dosarul preluat de către Secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie numărul plângerilor penale înregistrate a ajuns la 386, fiind efectuate în continuare activităţi privind identificarea persoanelor care au fost implicate în comiterea violenţelor”, transmite Parchetul General.
De asemenea, în dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei inculpaţi. Doi dintre ei sunt acuzaţi de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar al treilea este cercetat penal pentru că a furat arma femeii jandarm care a fost lovită în timpul protestului din 10 august. Toţi trei sunt arestaţi preventiv.
Procurorii precizează că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au fost înregistrate 22 de dosare penale, într-unul dintre ele fiind începută urmărirea penală in personam, o personă fiind pusă sub control judiciar. În celelalte 21 de dosare a fost începută urmărirea penală in rem pentru ultraj, lovire sau alte violenţe, distrugere, furt sau incitare la urcă.
„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au fost înregistrate 22 de dosare penale, într-unul dintre acestea fiind începută urmărirea penală in personam, pusă în mişcare acţiunea penală şi dispusă, totodată, măsura preventivă a controlului judiciar faţă de un inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ultraj. În celelalte 21 de dosare a fost începută urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii uneia sau unora dintre următoarele infracţiuni: ultraj (17 cauze), lovire sau alte violenţe (o cauză), distrugere (o cauză), instigare publică (o cauză), incitare la ură sau discriminare (o cauză), tulburarea ordinii şi liniştii publice (o cauză), furt calificat (o cauză) şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase (o cauză)”, spune Ministerul Public, conform News.ro.
Dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei a fost preluat de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, pentru ca cercetarea evenimentelor să poată fi făcută unitar.
Peste 400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la protestul din Piaţa Victoriei.
Cei care acuză modul în care s-a desfăşurat mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei şi intervenţia în forţă a jandarmilor pentru restabilirea ordinii trebuie să accepte că acestea au fost determinate de acţiunile violente ale unora dintre protestatari, a susţinut ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan. Ea a prezentat duminică, într-o declaraţie de presă, cronologia protestului din 10 august, când au avut loc incidente violente între protestatari şi forţele de ordine, în urma cărora sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, şi a atras atenţia că protestatarii paşnici au avut de suferit inclusiv din cauza faptului că au fost „reticenţi” în a se delimita de manifestanţii violenţi.
Carmen Dan a prezentat duminică date din raportul privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, din care rezultă că au fost deschise 21 de dosare penale, trei cu autor necunoscut, fiind identificate cinci cazuri de abuzuri împotriva unor persoane care nu erau vioente. Ministrul a cerut scuze tuturor celor care au avut de suferit în urma evenimentelor.
Marţi, Carmen Dan a spus în comisia de apărare din parlament, unde a fost audiată privind violenţele din 10 august, că ancheta internă a Jandarmeriei Române a descoperit şase cazuri în care 10 jandarmi ar putea fi autori ai unor fapte de natură penală la mitingul din Piaţa Victoriei.
Sursa: romaniatv.net