Poliția Olt, informații suplimentare în cazul de pornografie infantilă cu fetița de 9 ani

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Olt au efectuat, miercuri, 3 percheziții în cazul de pornografie infantilă din localitatea Dăneasa, descinderi în urma cărora un tânăr a fost reținut și, ulterior, arestat. 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt au fost sesizați despre faptul că doi bărbați, de 19 ani, ar fi realizat un material video, în care o minoră, de 9 ani, apare în ipostaze compromițătoare.

Ulterior, prin intermediul unei rețele de socializare, materialul video ar fi fost distribuit mai multor persoane.

„În urma percheziției efectuate, a fost ridicat un telefon mobil. Totodată, 10 persoane au fost citate la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, în vederea audierii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

În urma administrării probatoriului, procurorul DIICOT Olt a dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță de reţinere, faţă de un tânăr de 19 ani, Dumitru Alin Bărbulescu. În cursul zilei de ieri, acesta a fost prezentat Tribunalului Olt, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 20 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă.

În acţiune au fost angrenaţi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here