S-a aflat motivul pentru care dispar postări de pe Facebook: Compania îşi cere public scuze

Facebook îşi cere public scuze utilizatorilor şi afirmă că o eroare în sistemele sale automatizate a dus la dispariţia de pe reţea a numeroase postări. Conform  Facebook, acestea erau marcate în mod greşit drept spam.

Compania dă asigurări că se lucrează pentru remedierea problemelor care au făcut ca numeroşi utilizatori din România, dar şi din ţări precum Marea Britanie sau Franţa, să se plângă că postările lor dispar fără niciun motiv.

”O eroare ne-a afectat astăzi sistemele automatizate, ceea ce a însemnat că unele postări au fost, în mod incorect, marcate ca fiind spam. Am identificat și soluția pe care o vom aplica pentru a rezolva problema. Ne cerem scuze tuturor celor afectați”, este răspunsul dat de Facebook Europa pentru hotnews.ro.

Aceste probleme vin în contextul în care Facebook face schimbări la algoritmii de identificare a știrilor false și a dezinformărilor, astfel că erori probabil că vor mai apărea, fiind vorba de multe modificări care vorbea despre conspiraţia de asasinare în 1792 a regele Gustav II. Postarea a venit la scurt timp după ce Liviu Dragnea a lansat public teoria conspiraţionistă privind cei patru asasini veniţi în România să îl asasineze în aprilie 2017.

Printre postările care au dispărut din cauza acestei erori s-a numărat şi cea a Ambasadei Suediei.

Facebook anunța la final de aprilie că acceptă în premieră contestații din partea utilizatorilor care consideră că anumite postări le-au fost eliminate pe nedrept de pe rețea.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here