TRAGEDIA nopții în România! Polițist mort în ACCIDENT rutier, în timp ce căuta un copil dispărut

Sursa: a1.ro

Tragedia nopții în România. Un poliţist din Iaşi a murit, vineri seară, în urma unui accident rutier petrecut în apropierea municipiului, el aflându-se într-o misiune pentru căutarea unui copil dat dispărut. Bărbatul conducea autospeciala de Poliţie şi a intrat într-o depăşir, lovind un alt autoturism. Şoferul maşinii lovite a fost rănit uşor.

Poliţistul, în vârstă de 50 de ani, a plecat vineri seară din Iaşi cu un autoturism Volkswagen Vento în căutarea unui copil de 10 ani din localitatea Ţibana, care fusese dat dispărut.

Accidentul s-a produs pe şoseaua de centură a Iaşiului. Maşina condusă de poliţist a intrat într-o depăşire, lovind violent un autoturism Mercedes care venea din sens opus.

Poliţistul a fost rănit grav, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi. El a fost resuscitat, însă ulterior a intrat în stop cardio-respirator şi a murit.

Şoferul celeilalte maşini a fost rănit uşor.

În autoturismul Poliţiei se afla şi un câine de urmă, patrupedul nefiind rănit.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Iaşi, copilul din Ţibana a fost găsit chiar în timp ce poliţistul ieşean se deplasa către zona respectivă, însă, în momentul în care a fost apelat telefonic de către colegi, lucrătorul aflat în misiune nu a răspuns.

Poliţia Iaşi a demarat cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Sursa: a1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here