Bătaie mare pe posturile de asistent scoase la concurs de Spitalul Slatina/ 20 de candidați pe post

Aproape 100 de persoane s-au înscris la concursul pe care Spitalul Județean de Urgență Slatina îl organizează pentru ocupare a 10 posturi de asistent și toate cererile au fost admise la primul pas al concursului, selecția dosarelor. Cea mai mare competiție se înregistrează pentru postul de asistent medical debutant în Secția ORL – 20 de candidați pe post.

Pentru cele două posturi de asistent medical principal scoase la concurs pentru Secția ortopedie și traumatologie s-au înscris în cursă opt persoane.

Dacă pentru postul de asistent medical principal de la Secția ORL se bat două candidate, pentru singurul loc de asistent medical debutant vacant tot la ORL se întrec nu mai puțin de 20 de persoane.

Competiția este strânsă și pentru locul de asistent medical debutant de la Secția Chirurgie Generală, post râvnit de 14 candidați, în vreme ce pentru un post similar la Secția Obstetrică-Ginecologie I au intrat în competiție 11 persoane.

Un post de asistent medical debutant este liber și la Secția Boli Infecțioase, râvnit de 13 candidați, un altul a fost scos la concurs pentru Secția Chirurgie Generală, pentru care se bat șapte persoane.

Și la Secția Nefrologie este vacant un post de asistent medical debutant, pentru care în competiție au intrat 11 candidați.

În sfârșit, alte 13 persoane încearcă să obțină un punctaj cât mai mare pentru postul de asistent medical debutant de la Secția Cardiologie.

În data de 12 septembrie candidații vor susține proba scrisă, urmând ca cei ce vor rămâne în competiție să susțină și proba de interviu în 17 septembrie.

Citește și Detalii ȘOC în cazul polițistului Bogdan Dumitrescu, împușcat în cap: Ceea ce se crede a fi fost un accident ar putea fi, de fapt, o CRIMĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here