Noul complex comercial Altex din Slatina, situat pe strada Nicolae Titulescu, nr. 29, lângă Kaufland, se va deschide joi, 13 septembrie. Imediat după deschidere, clienții vor avea parte, vreme de patru zile, de reduceri de prețuri la mai multe genuri de produse.
Deschiderea complexului va avea loc la ora 09.00.
Cu această ocazie, magazinul va avea, nu mai puțin de patru zile, reduceri importante la mai multe genuri de marfă, cei interesați putând cumpăra mai ieftin televizoare și combine frigorifice, după cum a spus un angajat Altex.
Prețuri reduse vor fi și la mașini de spălat, aragaze, blendere, aspiratoare, laptop-uri și telefoane.
Pe lângă cel mai mare magazin Altex din oraș, parcul comercial aduce și unități ale retailerilor Pepco, Sportisimo, Noriel, Drogerie Markt și CCC, informează moneybuzz.ro.




































