Un incendiu violent a fost provocat intenționat, noaptea trecută, în curtea unui localnic din comuna olteană Vâlcele. Pompierii sosiți la fața locului s-au luptat cu flăcările peste cinci ore. Au ars zeci de tone de furaje, dar a fost salvată locuința familiei lovită de necaz.
Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj SMURD.
„Pompierii de la Detașamentul Slatina au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă în comuna Vâlcele, sat Bărcănești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la furajele depozitate în curtea unui cetățean.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD.
În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără violentă și degajări mari de fum.
Pentru lichidarea incendiului, pompierii militari au lucrat peste cinci ore. În urma incendiului au ars aproximativ 20 de tone de furaje”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, plutonierul major Victor Enuș.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei pentru a genera incendiul – acțiune intenționată, a mai precizat purtătorul de cuvânt al pompierilor.