Un lift în care se aflau mai multe mame a căzut în gol de la etajul 5 al unei maternități/ FOTO

Un lift al maternităţii din Ploieşti a căzut în gol, marţi, în timp ce transporta mai mute paciente de la etajul cinci. La nivelul unităţii sanitare se fac verificări şi au fost cerute explicaţii de la firma care asigură mentenanţa ascensoarelor, scrie News.ro. 

Incidentul s-a produs, marţi, în timp ce ascensorul cobora cu mai multe paciente de la etajul cinci al clădirii, a declarat pentru News.ro Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, insituţie care are în administrare clădirea în care funcţionează Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Ploieşti.

Liftul este destinat transportului pacientelor, iar acestea erau însoţite de liftieră.

În urma incidentului, nimeni nu a fost rănit şi nu a fost nevoie de intervenţia echipajelor pentru situaţii de urgenţă pentru scoaterea oamenilor aflaţi în ascensor.

Poliţiştii s-au autosesizat şi au mers la unitatea medicală pentru a verifica ce s-a întâmplat, a precizat Toader.

Şeful CJ Prahova a spus că reprezentanţii spitalului au demarat o investigaţie şi au cerut explicaţii de la două firme cu care spitalul are contract, respectiv una care asigură mentenanţa pentru ascensoare şi alta care asigură prestări servicii pentru lifteri, în condţiile în care liftera nu este angajata spitalului, ci a unei firme externe.

„Aşteptăm rezultatele investigaţiilor pentru a trage o concluzie cu privire la acest incident” a sus Bogdan Toader.

Instituția unde a avut loc evenimentul

Acesta a precizat că primele verificări arată că situaţia s-a produs din cauză că în lift s-au urcat mai multe persoane decât numărul maxim suportat.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here