Un biciclist a murit , în zona localităţii Priponeşti, județul Galați, strivit de remorca unei maşini care s-a răsturnat după ce l-a lovit pe bărbatul aflat pe două roţi.
Totodată, în accident au fost răniţi şi şoferul şi un pasager.
”Un biciclist de 67 ani, care circula pe partea carosabilă pe DE 581, în comuna Priponeşti, a vrut să schimbe direcţia de mers spre stânga, nu s-a asigurat şi a fost acroşat de un autoturism cu remorcă, autoturism care circula din spate, condus de un bărbat de 30 de ani. Şoferul a pierdut controlul volanului, a lovit biciclistul, maşina a ieşit de pe partea carosabilă. Mai apoi, remorca s-a răsturnat peste biciclist. Şoferul nu avea alcoolemie. Din autoturism au fost răniţi şoferul şi un pasager. Au fost transportaţi la spital, cu răni uşoare. În cele din urmă, s-a declarat decesul biciclistului”, a afirmat Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.
În acest caz, autoritățile au deschis dosar penal pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă, scrie observator.tv.
Sursa: b1.ro