Partidele se dezic de referendum, după eșec. Cum îl susțineau în urmă cu o lună

Sursa foto: digi24.ro

E cutremur la partide după referendum. Reacțiile sunt pe mai multe voci și lipsite de coerență. Ies la declarații oameni din eșaloanele doi și trei. Un membru PSD spune că s-a supărat pe poporul român, un altul se lansează într-o tiradă homofobă vorbind despre propriul copil. Rezultatul referendumului este greu de digerat. Se vede asta cel mai bine când jurnaliștii întreabă la nesfârșit de ce nu a ieșit lumea la referendum. Fâstâceală, bâlbâieli. Și afirmația că partidul „nu s-a implicat”, fie că e vorba de PSD, de ALDE sau de PNL. Cu totul alftel sunau declarațiile liderilor acestor formațiuni, în urmă cu o lună.

Declarații din 8 octombrie 2018

Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE: Nu am făcut nicio analiză la nivelul partidului. Referendumul nu e organizat de ALDE, nu s-a implicat ALDE.

Mihai Tudose, președintele PSD Brăila: Nu a fost inițiat de PSD, a fost inițiat de 3 milioane de cetățeni care s-u prezentat la urne.

Paul Stănescu, vicepremier: E un eșec pentru toată societatea românească, nu numai pentru PSD. Pur și simplu, oamenii au refuzat să vină la vot.

Niculae Bădălău, președintele PSD Giurgiu: Poate timpul frumos, poate nu i-a interesat pe oameni. Subiectul nu a fost destul de interesant. PSD – singurul lucru în care s-a implicat e că girăm un guvern și acel guvern era obligat să organizeze referendumul.

Cătălin Rădulescu, deputat PSD: Atâta timp cât PSD nu s-a implicat, cine să deconteze? Am fost singurul partid care am susținut acest referendum din punct de vedere al sufletului.

Claudiu Manda, președintele PSD Dolj: Nu a fost un referendum al PSD. Noi am susținut atât cât am putut şi noi.

Ludovic Orban, președintele PNL: Conducerea PNL a lăsat deplină libertate membrilor PNL de a se poziționa așa cum le dictează conștiința.

Declarații din septembrie 2018

Liviu Dragnea, președintele PSD: 7 octombrie, când vrem să facem referendum, din punctul meu de vedere e o cumpănă pentru neamul românesc. Vreau să ne canalizăm toata energia să susținem acest demers. Unii pot să spuna orice. Acest referendum este peste partide, peste interese electorale.

Viorica Dăncilă, premierul României: În locul apelurilor pentru boicotarea acestui referendum ar fi mai onest dacă partidele și ar asuma o poziție clară față de tema propusă pentru acest referendum. Partidul pe care îl reprezint a decis să sprijine acest referendum, iar această poziție deschisă, asumată cred că este cel mai adecvat răspuns la o temă importantă cum este cea a familiei. De asemenea, cer tuturor instituților implicate în organizarea referendumului să dea dovadă de maximă responsabilitate și să demareze acțiunile pentru organizarea lui.

Ludovic Orban, preşedintele PNL: Noi am susținut ideea acestui referendum. Nu vom impune să voteze într-un anume fel. Fiecare se poziționează cum îi dictează conștiința. De un an de zile majoritatea parlamentară a blocat adoptarea acestui proiect în Senat preferând să îl politizeze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here