Continuă cutremurul plagiatelor de la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”! Instituţia aflată în subordinea SRI a reclamat la CNATDCU opt noi cazuri de teze de doctorat asupra cărora există suspiciuni de plagiat, arată PressOne.
Printre cei reclamaţi se află patru se foști ofițeri superiori din SRI, alţi doi sunt foști ofițeri superiori din SPP, cât şi un om de afaceri și un fost vicepreședinte ANAF.
Cele mai cunoscute nume de pe această nouă listă de prezumtivi plagiatori sunt Sorin Gabriel Cozma, fost șef al Direcției Generale de Prevenire și Combatere a Terorismului din cadrul SRI şi Gabriel Naghi, care a fost șef al Serviciului de Pază și Protecție (SPP) în perioada decembrie 2000 – decembrie 2005.
În urmă cu o lună, PressOne a dezvăluit că Academia SRI a mai trimis spre CNATDCU alte 4 doctorate. Este vorba despre generalul SRI (r) Dumitru Dumbravă, de fostul ministru al Apărării Mihai Stănișoară, de fostul primar al Sectorului 2 Neculai Onțanu și de Adela Loredana Popescu (Neagu), fostă secretară a lui Gabriel Oprea.
În total, 85 de persoane au obținut titlul de doctor în Informații și Securitate Națională la Școala Doctorală a Academiei SRI. Asupra a 20 de teze planează suspiciunea de plagiat, adică 23,5% din total.
Sursa: b1.ro