Cum îşi respectă statul român valorile: Casa în care s-a născut Constantin Brâncuşi s-a prăbuşit după ce a fost lăsată în paragină/ FOTO

Foto: b1.ro

Constantin Brâncuşi este numele cunoscut şi apreciat pe orice parte a mapamondului am putea întreba. Deşi străinii aprecieze şi oferă mare respect operei marelui sculptor, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre autorităţile române.

Casa în care s-a născut marele artist s-a prăbuşit definitiv după ce a fost lăsată în paragină pentru foarte mulţi ani, iar statul român nu a găsit nicio soluţie pentru a o salva, scuzându-se mereu că e o proprietate privată.

Înainte de a se prăbuşi a fost coteț de găini, vândută pe un cal și 500 de lei de urmaşii sculptorului, scrie a1.ro.

Constantin Brâncuși s-a născut pe 19 februarie 1876, la Hobița, în Gorj. După moartea părinților săi, averea s-a împărțit, iar Eufrosinei sau ”Fârsinei”, cum o alinta Maestrul, sora sa, i-a revenit casa părintească, acolo unde iscusita minte văzuse lumina zilei, dar nu și terenul din jur. Soțul ei, cumnatul lui Brâncuși, a mutat, atunci, locuința din bârne de lemn pe un alt amplasament, adăugându-i încă o cameră.

”Mai târziu, după moartea lui Nicolae-Radu, când se făcu şi împărţeala averii lui, casa nu căzu pe lotul celui care râvnea la el, ci cumpărând-o Fârsina Brânzan, sora lui Brâncuşi, de la ceilalţi fraţi, după desfacerea ei bârnă cu bârnă, uşor cu uşor şi prag cu prag, a rostuit-o din nou în îmbucăturile ei dintâi, puţin mai la sud, aşa cum se întâmplă uneori la ţară, la munte, şi azi. […] Se deosebeşte de cea durată de Radu prin aspectul ei exterior: bârnele, blanele, toate de gorun, au fost încercuite şi acoperite cu tencuială în var, dar timpul a năruit ici şi colo, mai ales la miazănoapte, fragila tencuială, lăsând să se vadă bârnele dintâi“, nota istoricul de artă Vasile Georgescu Paleolog.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here