Codul de Procedură Penală, declarat parţial neconstituţional de CCR

Judecătorii Curţii Constituţionale au admis parţial sesizările făcute de preşedintele Klaus Iohannis, opoziţia parlamentară şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind modificările la Codul de Procedură Penală. Astfel, proiectul de lege a fost declararat parţia neconstituţional şi trebuie să se întoarcă în Parlament pentru a fi pus în acord cu observaţiile făcute de judecători.

Proiectul PSD-ALDE-UDMR de modificare a Codului de procedură penală a fost votat în 18 iunie de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de cameră decizională.

Printre modificări se numără faptul că procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de cel mult 30 de zile, care poate fi prelungit cu cel mult 160 de zile, iar dacă probele dintr-o înregistrare sunt obţinute în mod nelegal, procurorul poate să le distrugă şi întocmeşte un proces-verbal în acest sens şi îl va depune la dosarul în cauză. De asemenea, măsura arestării preventive poate fi luată numai dacă din probe rezultă dovezi sau indicii temeinice. În forma actuală, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, dar fără a fi specificat un termen limită.

Modificarea adusă în cazul arestării preventive este că judecătorul sau instanţa de judecată poate decide măsura arestului preventiv doar dacă din probe rezultă probe sau indicii temeinice, fiind eliminată formularea “suspiciuni rezonabile”.

Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii, numai dacă din probe rezultă probe sau indicii temeinice. Într-o altă modificare a fost introdusă sintagma “în mod excepţional” şi “motivată” în ceea ce priveşte aducerea cu mandat a unui suspect sau inculpat. “Suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, numai în mod excepţional şi motivat, dacă această măsură se impune în interesul rezvolvării cauzei”, potrivit amendamentului adoptat de Comisia specială.

O altă prevedere introduce un termen de până la 6 luni de la săvârşirea unei infracţiuni pentru depunerea unui denunţ “Pentru ca o persoană să beneficieze de dispoziţiile referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă, denunţul trebuie să fie depus într-un termen de maxim 6 luni de la data la care persoana a luat cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii”, spune amendamentul.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here