Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a sancţionat ING Bank cu amendă contravenţională de 20.000 lei, în urma dublării tranzacţiilor realizate de o parte dintre clienţii din România.
„Ca urmare a aparitiei in mass-media, in data de 8.10.2018, a unor informatii referitoare la faptul ca, pentru o parte din clientii ING Bank au fost dublate tranzactiile realizate cu cardurile online, la ATM-urile si POS-urile altor banci, echipa de control a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor s-a autosesizat, fiind astfel initiat un control operativ”, se arată într-un comunicat al instituției.
ANPC a cerut băncii un punct de vedere cu privire la incidentul operaţional care a afectat clienţi ai băncii.
„În urma verificărilor efectuate, banca a emis, în data de 9.10.2018, un punct de vedere prin care recunoaşte faptul că, în data de 8.10.2018, începând cu ora 14.00, ING Bank a identificat dublarea tranzacţiilor efectuate de un număr de 225.525 consumatori, clienţi ai băncii, fiind astfel afectate interesele economice ale acestora.
De asemenea, ING Bank susține, printr-un punct de vedere suplimentar, emis pe 10.10.2018, că, din numărul total de consumatori afectați, „aproximativ 7.000 de clienți care au inițiat plăti până la momentul remedierii, au fost afectați în mod direct, că urmare a intervenirii incidentului, în sensul în care tranzacțiile acestora au fost respinse pe motiv de fonduri insuficiente.
Analizand aspectele descrise, ANPC constata ca, prin afectarea intereselor economice ale consumatorilor, se incalca prevederile art.7, lit.c), lin.2 din OG 21/1992 (r2) si se sanctioneaza conform prevederilor art.50, alin.1, lit.a), cu amenda contraventionala in cuantum de 20.000 lei”, se mai menționează în comunicatul ANPC.