Pompierii din Olt simulează intervenția la un cutremur de 6,5/ Care este motivul acțiunii

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Olt desfășoară miercuri, 24 octombrie, începând cu ora 11.00, un exercițiu de alarmare publică a populației în cazul producerii unui cutremur. Exercițiul se va desfășura în cooperare cu celelalte instituții și societăți cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență.

Conform scenariului de desfășurare, în dimineața zilei de 24 octombrie, s-a produs un seism cu magnitudinea 6,5 grade pe scara Richter, care a afectat zona de sud a țării, municipiul Slatina fiind afectat.

În urma executării recunoașterilor în teren, s-a constatat că o parte din tribuna Stadionului 1 Mai s-a prăbușit, iar mai multe persoane care participau la o competiție sportivă au fost surprinse sub dărâmături. De asemenea, s-au produs avarii grave la rețelele electrice, conductele de apă și gaz și la rețelele de comunicații.

Pentru buna desfășurare a exercițiului s-a solicitat sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție Olt, Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt, Serviciului Județean de Ambulanță Olt, Agenției pentru Protecția Mediului și societăților de telefonie, gaz, energie electrică și apă din Slatina.

Principalele obiective ale exercițiului sunt: verificarea modului de organizare a cooperării între forțele participante; pregătirea psihologică a efectivelor participante și a cetățenilor, pentru cunoașterea modului de comportare în cazul producerii unui cutremur; verificarea modului de organizare, desfășurare și coordonare a acțiunilor de limitare și înlăturare a efectelor unui cutremur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here