Decizie ŞOC luată de OMV Petrom după adoptarea Legii offshore: Compania amână decizia de investiție în extracţia gazelor din Marea Neagră

Grupul austriac OMV, compania mamă a OMV Petrom, reacţionează după ce Parlamentul de la Bucureşti a adoptat miercuri Legea offshore Directorul OMV, Rainer Seele, a anunţat la Viena că amână pentru anul viitor decizia legată de extracţia gazelor din Marea Neagră.

„Nu putem lua decizia finală de investiţie la Petrom în acest trimestru, aşa cum planificasem”, a declarat Seele miercuri seară, potrivit economica.net. CEO-ul OMV a adăugat că grupul austriac trebuie mai întâi să evalueze condiţiile pentru ceea ce a numit “investiţii de miliarde de euro”.

El a apreciat că autorităţile române au aprobată prea târziu Legea offshore, ceea ce nu mai permite OMV să evalueze condițiile prevăzute de aceasta și să adopte o decizie în trimestrul IV al acestui an, aşa cum compania planificase inițial.

Directorul grupului austriac s-a arătat îngrijorat şi de una dintre prevederile legii, cea care obligă companiile petroliere să vândă jumătate din gazul extras din Marea Neagră pe piaţa românească.

“Suntem foarte îngrijoraţi în legătură cu faptul că vom avea restricţii pentru vânzarea gazelor.  O piaţă liberă pentru vânzarea gazelor este foarte importantă”, a spus Seele, adăugând că, spre deosebire de alte țări din regiune, România este aproape total independentă din punct de vedere energetic, importând mai puțin de 10% din necesarul său de gaze de la compania rusă de stat Gazprom.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, Legea offshore, care stabileşte regulile de dezvoltare şi de taxare a resurselor de hidrocarburi din platoul continental al Mării Negre.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here