”Dacă munceşti, eşti corupt”. Parlamentar PSD: Justiţia este o temă falsă, pentru ca românii să nu poată trăi mai bine

Sursa foto: b1.ro

Deputații au dezbătut marți moțiunea simplă împotriva Ministrului Justiției, votul urmând să aibă loc miercuri. PNL și USR îi cer demisia lui Tudorel Toader, pe care îl acuză, în 20 de puncte, că a „abandonat Justiţia în mâna infractorilor” şi „a trimis România în trecut, în perioada Năstase – Stănoiu, în care dosarele se rezolvau în şedinţe de partid”. Toader, în schimb, a susținut că a acționat pentru revenirea la normalitate în ceea ce priveşte înfăptuirea Justiţiei.

Printre cei care au luat cuvântul s-a numărat și social-democratul Nicuşor Halici. Acesta a susținut că Justiția este o temă falsă de care se folosesc cei care nu vor ca românilor să le fie mai bine.

”Justiţia este o temă falsă pentru ca PSD şi ALDE să nu poată îndeplini programul de guvernare. Este o temă demagogică pentru ca românii să nu poată trăi mai bine. Justiţia trebuie să judece cauzele, nu oamenii. Noi am ajuns să judecăm oamenii”, a declarat parlamentarul PSD, citat de Adevărul.

Halici s-a referit și la infracțiunea de abuz în serviciu, pentru care Liviu Dragnea a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare: ”Ce înseamnă abuzul în serviciu? Fapta celor care muncesc, că ei mai şi greşesc. Dacă munceşti, eşti corupt. Asta este normalitatea? Nu, nu este asta. În Uniunea Europeană nu mai are nimeni reglemenatt abuzul în serviciu. Doar Rusia mai are această infracţiune”.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here