Un militar român a furat 13,4 tone de motorină de la propria unitate militară

Un plutonier adjutant în rezervă a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru delapidarea a peste 13 tone de combustibil de la o unitate militară din Vrancea. 

Procurorii au susținut că, pe când era șef de depozit în cadrul UM 01333, Ştefan Stoleru și-a însuțit cantități uriașe de motorină, cauzând un prejudiciu de 80.000 de lei. Paguba a fost descoperită în 2016, cu ocazie unui control. Abia atunci şi-au dat seama şefii din Armată că, încă din 2010, Stoleru, dar şi alte persoane, ar fi furat motorină.

Judecătorii Tribunalului Militar Iași susțin că au dispus suspendarea pedepsei deoarece ”inculpatul nu a mai fost condamnat, are o bună caracterizare din societate şi că pe perioada cât a fost cadru militar activ are caracterizări bune”. Asta deși, în 2014, același militar a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare de către același Tribunal Militar Iași pentru neglijență în serviciu, informează Adevărul. Acuzația a fost atunci că, din cauza neglijenței lui, au dispărut 8 tone de motorină. Din lipsă de probe, tot în 2014, Curtea de Apel Militară Bucureşti l-a achitat pe Stoleru şi a dat posibilitatea unităţii militare de a recupera prejudiciu de la acesta.

Ştefan Stoleru a trecut în rezervă după ce a comis faptele pentru care a fost condamnat de Tribunalul Militar Iași, iar acum e militar pensionar.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here