Comisia specială parlamentară pentru legile Justiţiei, condusă de Florin Iordache, continuă luni dezbaterile asupra amendamentelor la Ordonanţa de urgenţă nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul Justiţiei.
Preşedintele comisiei, Florin Iordache, a afirmat recent că raportul pe această ordonanţă ar putea să intre miercuri în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.
În şedinţa precedentă, comisia a adoptat mai multe amendamente, printre care cel potrivit căruia judecătorii şi procurorii vor putea fi eliberaţi din funcţie şi în cazul neîndeplinirii condiţiei privind buna reputaţie.
Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în cazul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a) şi e) ori a condiţiei privind buna reputaţie, dacă în acest ultim caz se apreciază că nu se impune menţinerea în funcţie, prevede textul adoptat, la propunerea PSD.
Membrii comisiei au acceptat un amendament al USR, care prevede că vor fi promovaţi la Parchetul de pe lângă ÎCCJ procurorii care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii trei ani, textul iniţial nestabilind un termen.
„Pentru a fi promovaţi în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 10 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător, cel puţin gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop”, prevede textul adoptat.
Potrivit unui alt text adoptat la propunerea PSD, „judecătorii sau procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 33 indice 1 şi de art. 105 din Legea 303/2004 şi care demisionează în vederea exercitării unei funcţii în cadrul unei instituţii sau autorităţi publice naţionale, organism internaţional, instituţie a UE sau instituţie internaţională au dreptul să li se rezerve, pentru o perioadă de maxim 6 ani, postul din care demisionează. Postul astfel rezervat va fi ocupat din fondul de rezervă al Ministerului Justiţiei”.
Comisia nu a modificat prevederea referitoare la pensionarea judecătorilor şi procurorilor. Potrivit OUG 92, pensionarea la 20 de ani vechime în magistratură a fost amânată până la 1 ianuarie 2020. Secretarul de stat Mariana Moţ de la Ministerul Justiţiei a precizat că s-a dispus prorogarea intrării în vigoare a acestei dispoziţii până când CSM va face o evaluare a numărului magistraţilor care ar beneficia de această prevedere.
Preşedintele comisiei, Florin Iordache, a arătat că se aşteaptă din partea CSM o evaluare, până când proiectul ajunge în dezbaterea Senatului, care este for decizional.
Sursa: romaniatv.net