Un individ care ar fi încercat să ademenească un copil cu dulciuri lângă blocul în care micuțul locuiește este căutat de polițiști.
Norocul copilului a fost că era supravegheat de părinți, lucru de care individul și-ar fi dat seama, astfel că a fugit.
Semnalmentele bărbatului se regăsesc pe un anunț lipit în scara blocului unde s-ar fi întâmplat totul.
„Vă facem cunoscut că, în data de 30.11.2018, în jurul orei 19.00, o dată cu căderea întunericului, un copil ce locuiește în această scară a fost abordat de către o persoană necunoscută, oferindu-i dulciuri. Nu și-a dus planul dubios la îndeplinire, deoarece copilul era supravegheat din umbră de către părinți. Observând că este supravegheat, acesta a fugit spunându-i copilului «Nu m-ai văzut»”, stă scris pe hârtia lipită în scara blocului prin care li se atrage atenția celorlalți părinți asupra semnalmentelor individului. Acesta ar fi de statură medie, cu ten închis la culoare, iar în momentul în care l-ar fi abordat pe copil purtând haine și încălăminte negre.
Cazul a fost sesizat la Poliție, lucru confirmat de purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu. Potrivit acestuia, oamenii legii desfăşoară activităţi în vederea identificării persoanei respective.
Cazuri de agresiune sexuală sau de tentative asupra unor minori au mai existat în acest an, în Olt.
La începutul lui 2018, în luna ianuarie, un bărbat de 47 de ani, angajat al SC Aceti SRL din Slatina, a agresat o elevă de 14 ani din comuna Găneasa, chiar în curtea școlii.
În luna mai, un slătinean de 45 de ani a pipăit o fetiță de 12 ani, propunându-i să întrețină relații sexuale cu el. Acesta a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.
O lună mai târziu, o minoră de 13 ani., din Osica de Jos, a fost răpită de doi bărbați, care au urcat-o cu forța într-un autoturism, au dus-o pe un câmp, unde unul dintre răpitori a violat-o. Individul a chemat apoi un al treilea bărbat, care, la rândul lui, a violat-o pe fetiță. Împotriva bărbaților au fost luate măsuri legale.
Ca cetățean solicit instituțiilor de cercetări penale să facă verificări și în Balș, judetul Olt împotriva acestui tip de infractori care pot avea astfel de comportamente anormale mintal fata de eleve, ceea ce este ilegal.Acesti infractori sexuali se află posibil printre noi si nu va mai dura mult și vor fi prinși.