Baronul PSD Marian Oprișan vorbește de amnistie și grațiere: În orice țară civilizată politicul administrează justiția

Sursa foto: b1.ro

Vicepreședintele PSD Marian Oprișan a declarat că este nevoie de o lege de amnistie și grațiere, iar Parlamentul e cel care trebuie să acționeze în acest sens. În orice țară civilizată cu democrație consolidată, politicul administrează justiția, a punctat președintele PSD Vrancea.

”Indiferent ce spun unii sau alții, amnistia și grațierea sunt prevederi constituționale care sunt la îndemâna Parlamentului. Eu cred că lucrurile trebuie să se desfășoare în mod normal. În orice țară civilizată cu democrație consolidată, politicul administrează justiția, iar magistrații judecători o înfăptuiesc. În baza acestor prerogative, în România se poate întâmpla orice care să asigure normalitatea (…) PSD este un partid care se poate gândi la un act de asemenea clemență fără niciun fel de problemă, pentru că acte de asemenea clemență s-au mai dat în Polonia, Ungaria, Cehia. De ce ar fi nevoie? Să ne gândim la seria de abuzuri comise în justiție și la seria de oameni condamnați nevinovați pe baza protocoalelor încheiate între SRI și unitățile de parchet din România”, a declarat Marian Oprișan, citat de stiripesurse.ro.

Oprișan a mai precizat că în CEx PSD nu s-a discutat despre amnistie și grațiere.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here