Liviu Dragnea caută ajutorul UDMR pentru a păstra majoritatea parlamentară: Liderul PSD, surprins în timpul negocierilor cu Kelemen Hunor şi Cseke Attila

Sursa foto: b1.ro

Coaliţia PSD-ALDE se află într-o situaţie extrem de dificilă ca urmare a pierderii majorităţii în Camera Deputaţilor, lucru ce îi împiedică să mai aprobe proiectele de lege. 

Astfel, PSD trebuie să facă tot ce se poate pentru a primi sprijin de la UDMR şi de la minorităţile naţionale pentru a nu avea probleme serioase în Parlament.

Acest lucru a fost evident azi când Liviu Dragnea a fost surprins în timp ce avea o discuţie cu preşedintele UDMR Kelemen Hunor şi cu liderul senatorilor formaţiunii Cseke Attila pe un culoar lateral mai retras al Camerei Deputaţilor, conform ştiripesurse.ro.

Această discuţie vine şi în contextul în care PSD a trebuit să amâne cu o săptămână dezbaterea şi votul pe legea pensiilor pentru că miercuri nu au avut numărul necesar de deputaţi astfel încât să ducă proiectul la vot.

În Parlament, Kelemen Hunor a declarat miercuri, că în legea pensiilor “trebuie tratată mai serios problema persoanelor cu dizabilități” și că UDMR speră că se va găsi o soluție pentru rezolvarea acestora înainte de a se ajunge la vot în plen.

Aceste discuţii vin şi în contextul în care opoziţia va depune vineri moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Viorica Dăncilă, iar Liviu Dragnea, cu siguranţă, vrea să fie sigur că opoziţia nu se va baza pe voturile UDMR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here