Comisia Europeană, reacție la ”ordonanța lăcomiei”: Intervenţiile inadecvate pe piaţa gazelor naturale pot pune în pericol investiţiile

Comisia Europeană a reacționat dur la așa-numita ”ordonanță a lăcomiei”, adoptată vineri seară de Guvernul PSD-ALDE. Executivul comunitar atrage atenția că intervenţiile distorsionate şi inadecvate pe piaţa gazelor naturale pot pune în pericol investiţiile şi pot amâna dezvoltarea producţiei de gaze din zăcămintele offshore din Marea Neagră afectând, totodată, dezvoltarea infrastructurii relevante pentru siguranţa aprovizionării şi solidaritatea în Uniunea Energetică.

Comisia Europeană a mai transmis că va analiza foarte atent această ordonanță și mai ales compatibilitatea sa cu Tratatul, Directiva privind gazele naturale şi Directiva privind electricitatea.

“Comisia a subliniat întotdeauna importanţa de a permite tuturor producătorilor români de gaze naturale să concureze pe piaţa internă şi pe piaţa externă şi, în acest context, şi-a exprimat îngrijorări cu privire la aşa-numita Central Market Obligation (CMO), potrivit căreia toţi participanţii în piaţă trebuie să vândă cel puţin 50% din producţia anuală pe una din cele două burse româneşti. Din cauza acestor obligaţii CMO, la care se adaugă prevederile din proiectul Ordonanţei de Urgenţă (prezentat în 18 decembrie, n.r.), există riscul ca tranzacţiile derulate în afara acestor platforme centralizate să devină, cel puţin, neprofitabile. Mai mult, ele pot crea discriminări faţă de producătorii locali şi pot limita comercializarea gazelor naturale produse în România ceea ce ar fi în detrimentul producţiei la nivel naţional. Intervenţiile distorsionate şi inadecvate pe piaţa gazelor naturale pot pune în pericol investiţiile şi pot amâna dezvoltarea producţiei offshore de gaze din Marea Neagră, afectând, totodată, dezvoltarea infrastructurii relevante pentru siguranţa aprovizionării şi solidaritatea în Uniunea Energetică (cum este de exemplu faza II a proiectului BRUA de interes comun)”, au precizat, pentru Agerpres, reprezentanţii Comisiei Europene.

Aceștia mai susțin că România are un potenţial foarte mare pentru a juca un rol important în dezvoltarea pieţei europene de gaze naturale, dar este esențial să-și dezvolte infrastructura adecvată şi să aplice un cadru legislativ coerent.

OUG adoptată vineri seară de Guvern prevede plafonarea la 68 de lei a preţului la gaze şi la energia electrică pentru următorii trei ani pentru toţi consumatorii casnici. Pentru consumatorii industriali preţul va fi, de asemenea, plafonat însă va fi un mix între preţul de 68 de lei pentru consumatorii industriali, preţul de import şi costul de înmagazinare. Totodată, toate companiile din energie vor plăti o taxă de 2% pe cifra de afaceri.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here