Sebastian Ghiţă şi-a cumpărat scăparea de un dosar penal. Şi demersul e legal! Presa sârbă scrie că fostul parlamentar a obţinut suspendarea anchetei pentru uz de fals, deschisă de procurorii din Belgrad pe numele său, după ce în aprilie anul trecut l-au prins cu un paşaport fals. Omul de afaceri a apelat la o prevedere din legislaţia sârbă, confom căreia acuzaţiile uşoare pot fi închise dacă suspectul donează bani în scop caritabil.
Presa sârbă susține că omul de afaceri român a plătit peste 10.000 de euro, mai exact 1.200.000 de dinari, pentru a obține suspendarea anchetei pentru uz de fals. Ancheta fusese suspendată pe perioada procedurilor de extrădare a lui Sebastian Ghiță la București. În august, instanțele din Serbia au decis definitiv să refuze cererea de extrădare formulată de autoritățile din România prin Ministerul Justiției. Mai mult, Ministerul de Interne de la Belgrad i-a acordat lui Sebastian Ghiță statutul de azilant.
Posibilitatea de a obține suspendarea unei anchete contra unei sume de bani donate în scopuri caritabile este prevăzută de legislația din Serbia, iar înțelegerea dintre Sebastian Ghiță și procurorii de acolo ar fi fost parafată, susțin jurnaliștii sârbi, în luna septembrie.
Sursa: digi24.ro