Viorica Dăncilă l-a demis pe Ionuţ Mişa din fruntea ANAF, înlocuindu-l cu Mihaela Triculescu

Premierul Viorica Dăncilă a semnat, joi, decizia de numire a Mihaelei Triculescu, economist cu peste 19 ani de experiență în mediul privat, în funcția de președinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), cu rang de secretar de stat.

Desemnarea Mihaelei Triculescu la conducerea ANAF a fost stabilită după evaluarea mai multor propuneri făcute de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.

Actualul șef al ANAF este economist cu o vastă experiență, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului. În ultimii trei ani a fost practician în insolvență, asigurând managementul procedurii de insolvență pentru mai multe companii.

Mihaelei Triculescu este licențiat în economie și absolvent al studiilor de master, disciplina “Analiză diagnostic și evaluarea afacerilor”, la Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe Economice.

Decizia de numire intră în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here